vineri, 29 mai 2009

Posibile răspunsuri

În plină criză economico-financiară mondială ale cărei influenţe încep să se simtă tot mai mult şi în “Românica” noastră, în toată “media”şi cu tot mai multă insistenţă sunt prezentate de nenumăraţi “specialişti”, inclusiv români, cauzele, evoluţiile, soluţiile etc., care de care “mai adevărate şi mai realiste”. În toată această campanie, care nu face altceva decât să îngroaşe valurile de ceaţă în spatele cărora se află adevărul şi mai ales interesele, mai apare câte o luminiţă care împrăştie, pentru o clipă, vălul tot mai negru care acoperă aceste realităţi. Şi aşa cum se întâmplă când stai mai mult timp într-o cameră întunecoasă, după dispariţia unei surse care a luminat o foarte scurtă perioadă de timp/flash, întunericul este parcă tot mai intens. Dar imaginile surprinse/percepute în scurta perioadă de “iluminare” rămân şi-ţi limpezesc/lămuresc gândurile, întrebările...oare?...
Aşa mi s-a întâmplat în noaptea de 16-17. 12. 2008 când am urmărit la postul B1 TV un film documentar american intitulat “11 Septembrie-adevăruri ascunse până acum”. Documentarul a avut trei părţi. În partea întâi s-a făcut o analiză critică a raportului privind atacul terorist soldat cu distrugerea “gemenilor” şi alte “pierderi colaterale” întocmit de FBI, şi s-a demonstrat că acesta a fost elaborat şi avizat de administraţia Busch, şi asta nu întâmplător, pentru corecta informare a opiniei publice, ci pentru ascunderea adevărului despre aceste evenimente cu adevărat tragice pentru poporul american. S-a demonstrat cu probe de necontestat legătura dintre politică-administraţie-economie-oameni de afaceri-servicii secrete, verigi legate de un singur mare interes - puterea cu orice preţ - devenită iniţial dragoste, degenerând apoi în boală, “boala de putere”.
În partea a doua s-a reliefat rolul instituţiilor financiare/bancare americane, zonale, regionale şi mondiale în sprijinirea acestor grupuri, în politica lor de acaparare/spoliere/integrare/globalizare şi în acest scop de armonizare a intereselor şi asigurare a condiţiilor favorabile de manifestare a “guvernului mondial” existent nu numai în imaginaţia unora. Partea a treia a evidenţiat rolul mijloacelor media în acţiunea de manipulare a opiniei publice şi a maselor pe drumul performanţei atinse de ştirea - devenită putere, care transformă astfel îndoiala în convingere. S-a argumentat cu discursurile lui M.L.King, J.F.Kenedy, J.Lenon care au cerut cu prea multă insistenţă, la vremea lor, democraţie, libertate, transparenţă-drepturi care i-au costat/au plătit cu viaţa, şi s-a încheiat cu previziunea care apare azi tot mai îndepărtată, a lui Jimmy Hendrix: “Când puterea dragostei va învinge dragostea pentru putere atunci omenirea va trăi în pace”.
De fapt, la acest mare adevăr şi posibilă soluţie de depăşire a crizei vroiam să vă fac să ne gândim, şi poate să acţionăm, noi şi aleşii noştri ...
25.03.2009

P.S. Ca o confirmare, în aceste zile se desfăşoară în Grecia întâlnirea membrilor grupului BILDERBERG. Sub o pază şi protecţie severă, membrii grupului exclusivist discută soluţiile ieşirii din criza pe care ei au provocat-o şi pun la cale declanşarea altora, din care doar ei vor avea de câştigat.
Mai, 2009

O ALTĂ FAŢĂ A ARMATEI LA ROMÂNI




Zilele trecute am văzut pe „net” un filmuleţ cu titlul „Batalionul disciplinar”. Evident că prezenta realitatea cu care s-a confruntat un grup de tineri militari care încălcaseră sub diferite forme legea şi care s-au prezentat pentru a-şi ispăşi pedeapsa într-o astfel de unitate, aflată la „capăt de lume”. În rolul prinipal actorul A.Vasilescu îl interpreta pe comandantul „şerpăriei”, cpt. care se lăuda cu mărimea „sculei” şi cu folosirea ei „pe toţi”. Ţinuta, limbajul şi duritatea gesturilor aduceau cu imaginea ofiţerului american aflat undeva între El Dorado şi Guantanamo. Lipseau celulele din gratii de sărmă. Dar atmosfera creată te trăgea de mînă să observi kitsch-ul. Era o realitate tratată ca multe altele din păcate, în băşcălie, româneşte.

Şi mi-am amintit de o întâmplare petrecută în anii 74-75 într-o unitate cu acelaşi specific aflată undeva în regiunea Făgăraşului. Se desfăşura o aplicaţie în zonă. Eram instalaţi în unitate în apropierea clădirii gen baracă în care erau cazaţi militarii cu pricina, împreună cu comandanţii lor-un cpt. şi un lt. care aveau acolo încăperi separate. Le-am observat programul zilnic pe durata a 2-3 săptămîni, fiind curiosi despre ce auzisem despre inadaptabilitatea lor şi problemele grave pe care le provocau. Am descoperit nişte oameni-militari normali. Desfăşurau numai activităţi agricole la câmp (săpat, cosit, irigat ş.a.). Se gospodăreau singuri şi aveau mare grijă de ţinuta şi aspectul lor fizic: începeau dimineaţa cu înviorare şi exerciţii fizice serioase şi continuau după venirea de la câmp, până seara, cu activităţi sportive şi recreative. Ascultau multă muzică bună (operă, uşoară şi populară), unii aveau preocupări în domeniul artei (sculptură în lemn, grafică) iar unul din ei se îngrijea de viaţa unui corb pe care îl dresase şi hrănise până la dimensiunile unui cocoş.

Cel mai mult ne-a impresionat relaţia dintre militari şi cpt. Se înţelegeau din priviri şi gesturi şi manifestau un respect reciproc, tacit, izvorât din faptul că ambele „părţi” înţelegeau că sunt condamnate să trăiască împreună o anumită perioadă de timp. Aproape zilnic militarii îi spălau şi călcau ţinuta astfel că apărea în fiecare dimineaţă ca scos din cutie. O întâmplare petrecută într-o dimineaţă ne-a şocat pe toţi. După o noapte cu ploaie şi ceaţă aşteptam un control de la minister şi ca de obicei în asemenea situaţii totul strălucea de curăţenie iar personalul, în repaus, aştepta semnalul de adunare. La un moment dat, plasele de mascare de pe gardul de sârmă ghimpată care împrejmuia unitatea au început să se mişte violent, iar la limita a doua dintre ele s-a făcut o crăpătură, prin care câţiva militari s-au chinuit ceva timp să introducă o persoană pe care o ţineau de umeri şi o târau ca pe o targă. Era cpt. lor care participase toată noaptea la o nuntă în comună, se cherchelise straşnic şi fusese purtat pe braţe, pe drumuri ocolite, cale de vreo 2 km. până la unitate. Au defilat prin faţa noastră, doi dintre ei târând-ul în aceaşi poziţie iar alţi doi cărîndu-i o parte din hainele pline de noroi. Am privit cu toţi şocaţi imaginea ce se derula în faţa noastră. Nimeni nu a fost în stare să scoată un cuvânt sau să facă o observaţie. Cpt.-ul a fost apoi spălat şi culcat, ca şi ţinuta lui, care a fost spălată, uscată şi călcată.
Cert este că în aceaşi zi la ora prînzului cpt. a apărut ca scos din cutie, iar atitudinea lui şi a militarilor era reciproc înţelegătoare, sigur compensatorie, generată de resorturi numai de ei ştiute.
Tind să cred că înainte de 89, în majoritatea unităţile de acest tip lucrurile s-au petrecut identic, iar „realitatea” prezentată în film, dacă a existat, a fost cu siguranţă o excepţie.

Bucureşti, 2009